Trăim într-o Europă care promite unitate, pace și cooperare celor 27 de state membre ale UE. Și totuși, umbrele, ca niște spini ai trecutului, revin, uneori, cu forța ideologiilor vechi, îmbrăcate în haine noi și artificial colorate.
Stan PETRESCU
UE a fost, pentru multe țări și popoare, o promisiune: a păcii, prosperității și unității într-un continent frământat și marcat de două conflicte uriașe. Din acest vis s-a născut o construcție fără precedent – un spațiu comun al valorilor democratice, al liberei circulații și al cooperării economice între statele membre. Însă, la peste 70 de ani de la începuturile sale, Europa se confruntă cu crize multiple care pun sub semnul întrebării soliditatea acestui edificiu, dar mai ales credibilitatea acestei construcții economico-politice. Visul unuia dintre fondatorii UE, Robert Schuman, prin Declarația sa din 1950, a dorit să pună în operă un vis uriaș de creare a unei Comunități Europene a Cărbunelui și Oțelului, socotită a fi un sistem sigur de control al statelor fondatoare, pentru producția de cărbune și oțel între Franța și Germania de Vest, materii prime de bază care au stat la baza ducerii celor două războiae mondiale.. Această inițiativă a constituit piatra de încercare pentru construcția unei păci și solidarități durabile într-o Europă însângerată de confruntări sângeroase.
Războaile din Ucraina și din Orientul Apropiat, inflația, migrația necontrolată, inegalitățile între statele membre și ascensiunea curentelor naționalist-extremiste sunt doar câteva dintre provocările majore. Brexit-ul a subliniat faptul că ieșirea din „visul european” este posibilă, iar lipsa unui consens real în decizii cruciale arată vulnerabilități profunde ale Uniunii.
Europa trăiește, astăzi, între două opțiuni categorice: fie continuarea visului prin reforme acceptate și nu impuse, coeziune și autonomie strategică, fie confruntarea cu riscul prăbușirii prin fragmentare, lipsă de viziune și slăbirea valorilor fondatoare. Viitorul său depinde de capacitatea de a răspunde ferm și unit noilor realități geopolitice. UE nu poate avea o armată europeană, căci îi lipsește o Constituție Europeană, NATO rămânând.deocamdată, forța de sprijin militar de bază.
Iată de ce, aș vrea să atrag atenția asupra unei teme sensibile, dar foarte importantă și actuală, pentru liniștea noastră europeană: renașterea extremismului unguresc, cu viză directă asupra identității noastre naționale – un fenomen riscant cu implicații directe asupra geopoliticii regionale.
După o perioadă de aparentă stagnare, extremismul unguresc dă semne de revigorare, atât în Ungaria, cât și în regiunile cu populație maghiară din afara granițelor ei. Susținut de o retorică naționalistă puternică și teme precum „Trianonul” și „unitatea națiunii maghiare”, acest curent îmbracă astăzi forme mai subtile, absconse, dar nu mai puțin periculoase.
Discursul revizionist, simbolistica istorică și apelurile la autonomie etnică în state vecine (România, Slovacia, Serbia, Ucraina) alimentează tensiuni interetnice și creează riscuri pentru stabilitatea regională. Sprijinul tacit sau activ din partea unor lideri politici de la Budapesta contribuie la normalizarea unor viziuni care contravin principiilor europene de cooperare, colaborare și respect reciproc.
În contextul în care Europa este marcată de fragmentare, conflicte, insecuritate energetică și militară, radicalizarea unor curente naționaliste poate deveni o amenințare reală. Prevenirea escaladării tensiunilor presupune vigilență, diplomație și respectarea strictă a dreptului internațional și a suveranității statelor.
Extremismul unguresc recidivează periodic, pe teritoriul nostru național suveran, având bine dezvoltat și bine hrănit cu ovăz unguresc un alt fel de Cal Troian numit UDMR, cal care nechează slobod sub privirile nevinovate ale autorităților publice românești și cu participarea „nevinovată” a neisprăviților care conduc țara de la înălțimea celor mai înalte fotolii ale instituțiilor reprezentative ale statului .
În ultimele decenii, Europa Centrală și de Est este martora reapariției unor forme de naționalism extrem, printre care se remarcă cel de sorginte maghiară. Extremismul maghiar redivivus – „readus la viață” – surprinde întocmai această renaștere a unui discurs radical, ce părea depășit de valorile democratice europene. Extremismul unguresc redivivus nu mai este doar o formă de exprimare marginală, ci un fenomen politic și ideologic ce capătă contururi oficiale, cu efecte directe asupra stabilității regionale.
Trauma Tratatului de la Trianon (1920), prin care Ungaria pierdea peste două treimi din teritoriul său, a fost alimentată, permanent, de către statul maghiar pentru a deveni un simbol colectiv al nedreptății istorice. Pe acest fundament fals au fost clădite ideologii revizioniste care, în momente de criză, au fost reactivate și reîncălzite politic. Aceste idei au fost conservate în discursurile unor formațiuni naționaliste precum Jobbik, dar și în inițiativele simbolice sau legislative ale guvernelor conduse de Viktor Orbán.
Extremismul unguresc modern nu se mai manifestă exclusiv prin lozinci violente, ci prin: acordarea de cetățenie și drept de vot etnicilor maghiari din afara granițelor, prin finanțarea unor organizații și instituții culturale din Transilvania, Serbia sau Slovacia, prin folosirea simbolurilor Ungariei Mari în spațiul public, prin promovarea ideii de autonomie etnică sub acoperirea drepturilor minorităților.
Aceste acțiuni tensionează relațiile bilaterale și alimentează suspiciunile privind nerespectarea suveranității statelor vecine.
Transilvania, cu o comunitate maghiară numeroasă, este un punct sensibil. Deși România oferă drepturi extinse minorităților, discursurile separatiste, apelurile la autonomie și presiunea diplomatică din partea Budapestei creează un climat de neîncredere. Manipularea memoriei colective, reinterpretarea istoriei și infiltrarea narativelor revizioniste în discursul public sunt riscuri reale pentru coeziunea națională.
În fața unor asemenea manifestări extremiste directe și pe față, răspunsul democratic care ar fi trebuit rostit cu fermitate și invitație la dialog din partea autorităților române este inexistent, ceea ce echivalează cu o acțiune de trădare națională.
Toate statele afectate de extremismul maghiar trebuie să fie echilibrate în a lua măsuri ferme de combatere a acestuia, să manifeste vigilență față de orice formă de ingerință sau propagandă extremistă, să manifeste o diplomație activă și proactivă în raport cu Budapesta și în cadrul UE, să procedeze la investiții ferme în coeziune națională și în dezvoltarea comunităților mixte, și să contracareze narativele false prin educație, media și cercetare istorică onestă.
Extremismul unguresc care recidivează an de an sub privirile încețoșate ale autorităților noastre, nu este doar o problemă a Ungariei, ci o provocare europeană. Într-o lume în care granițele se estompează prin integrare, întoarcerea la naționalisme agresive reprezintă un pas înapoi. Apărarea suveranității, dar și construirea unor relații interetnice bazate pe respect și dreptate, sunt imperative pentru pacea și stabilitatea în regiune.
Lipsa unei strategii coerente privind relațiile interetnice se vede de la o poștă. România nu are o poziție oficială clară și fermă pe aceste subiecte simbolice, ceea ce duce adesea la pasivitate și ambiguitate instituțională pernicioasă, iritând cumințenia acestui popor românesc.
Dintr-o perspectivă critică juridico-politică, situația autorităților române care nu reacționează la intonarea imnului secuiesc (după Hunnor, elemnt de patrimoniu cultural unguresc), în cadrul unor evenimente oficiale, precum Congresul UDMR, trebuie explicată poporului român cu voce hotărâtă, persuasivă. Marii noștri conducători dâmbovițeni dovedesc o lașitate imensă.
Primul ministru Bolojan Ilie, nu a avut reacții ferme, fiind pasiv instituțional, în spațiul public, statul fiind perceput ca lipsit de autoritate în sancționarea simbolurilor care pot fi interpretate drept gesturi de autonomie culturală excesivă sau provocatoare într-un context politic sensibil, volatil.
Ca și în alte domenii, România nu are o reglementare unitară și clară cu privire la folosirea simbolurilor etnice (steaguri, imnuri, zile comemorative etc.), astfel că imperfecțiunile actelor normative permit evitarea răspunderii sau reacției oficiale, amplificând riscul de fragmentare simbolică a statului. Acest risc impune ca acești neisprăviți din capul statului să clarifice legislativ și instituțional modul de folosire a simbolurilor minorităților în spații oficiale, pentru a menține echilibrul între respectul pentru diversitate culturală și unitatea statului român.
Într-un stat unitar, apariția sau promovarea în spațiul public a unor simboluri paralele de tip „stat-națiune în stat” (precum un imn neoficial regional cântat în prezența liderilor naționali) poate afecta coerența identității naționale și a autorității centrale. Într-un context geopolitic instabil, astfel de practici riscă să fie exploatate de actori externi ostili, pentru a alimenta tensiuni interne sau a crea diviziuni etnice și de ce nu stări de confruntare.
Participarea unor oficiali ai statului român la evenimente în care se promovează simboluri ale minoritarilor, fără nicio reacție, poate fi interpretată ca toleranță tactică, în schimbul sprijinului politic al UDMR în actul guvernării, sau în Parlament. Acest calcul politic ipocrit, pe termen scurt, poate afecta percepția suveranității și neutralității statului.
Dacă autoritățile continuă să ignore momente simbolice cu potențial de contestare indirectă a suveranității, se creează precedente care pot fi invocate și repetate în alte regiuni, în alte contexte sau de alte grupuri, afectând integritatea statului.
La Budapesta s-au ccreat premise de a se discuta în curând modalități de pacificare în războiul slavo-slav, care a costat viața a circa două milioane de tineri ruși și ucraineni. Tineri care mor pentru nicio cauză. Trump a ales Ungaria, ca loc de întîlnire cu omologul său rus, fiind un loc sigur și de mare încredere pentru cele două superputeri. Orban Victor, rebel obraznic al UE, a devenit intempestiv lider de anvergură regională, pentru Putin și Trump, umilind diriguitorii de la Bruxelles. În schimb, la București, neisprăviții politici, prin reforma radicală declanșată pe buzunarul poipulației active sărăcite și a pensionarilor amărâți, alimentează inflația, înfometând și mai mult țara în întregul ei.
Orban Victor exaltă și exultă, onorat de a fi gazda de incredere a întîlnirii la nivel înalt, în timp ce ai noștri șpăgari cu gulere albe duc la îndeplinire ordinele comisarilor politici ai UE, oferind bani pentru un război ce nu-i al nostru și alți bani pentru Moldova soroșistă, condusă de o cucoană ce se crede zeiță.
La Cotroceni se semnează, pe bandă, cu ochii închiși, decrete și legi, de către un sinistru președinte, cu nume alintat și suferind de fanfaronadă juvenilă, în timp ce în țară mor copii prin spitale și adulții în explozii marca Distrigaz..
La Palatul Victoria, un al doilea neisprăvit, cu fața-i musoliniană, grobian și arogant, atins de febra loialității divizate, fuge și de ziariști dar și de români, sfidând orice urmă de demnitate. Lăcustele care formează guvernul fac ce știu cel mai bine – ronțăie nestingheriți bani și resurse publice. CCR, neoficial, superputerea solitară a României, coautoare a loviturii de berbece, dată Constituției României, la ultimile alegeri, va colabora, nonșalant, cu monstruoasa Coaliție Națională pentru România și va da o decizie rabinică, lejer construită, în așa fel încât guvernul de neisprăviți să rămâna la putere, uzând și abuzând de libidoul acesteia din urmă.
Un guvern sănătos, responsabil și loial țării ar trebui să fie preocupat nu de aplauze și tăcere diplomatică, cum s-a întâmplat la congresul UDMR, ci să modernize forțele de apărare ale țării, să consolideze parteneriatului strategic cu Statele Unite, să asigure bugetul necesar pentru apărare, să dezvolte capacități de luptă împotriva amenințărilor de tip hibrid, din ce în ce mai frecvente în contextul noului tip de confruntare.
Un alt aspect esențial este abilitatea statului și a societății de a răspunde eficient la crize, cum ar fi cele legate de securitatea energetică, alimentară, sanitară și informațională. În acest sens, educația în domeniul securității și implicarea societății civile devin componente vitale.
Din păcate, aceste imperative nu vor fi puse în operă cu actuala clasă politică, vinovată, în exclusivitate, de marasmul economico-social și politic în care au băgat țara. Acești neisprăviți politici din capul statului continuă să cheltuiască resurse uriașe din fonduri publice pentru a-și păstra puterea și a controla acest popor, asmuțind dulăii justiției corupte să latre amenințător la orice oponent politic, iar media aservită, să creeze un dușman imaginar (ruși, legionari, fasciști, antisemiți) care pare mai periculos decât tine, și pentru a-ți filtra mintea de panică și frică, ei, neisprăviții, se vor prezenta apoi ca marele vostru salvator și mântuitor.
De la o vreme, mintea, percepțiile, sentimentele și emoțiile noastre devin ținte pe câmpul de bătaie politic (război cognitiv în propria casă), iar invazia manipulării prin bad news, fake news și deep fake, va deveni foarfeca de croit, conduite și atitudini noi obediente politic și care să asigure, conform liniilor directoare trasate de către cerberii de la Bruxelles, mult visata „securizare a democrației dâmbovițene”, o democrație sidătoare, brutală, respingătoare, având în capul treburilor politice lideri duplicitari, incapabili, incompetenți, nepricepuți, neînsemnați și nefolositori, cu alte cuvinte niște neisprăviți lipsiți de onoare și demnitate, avortați ca urmare anulării alegerilor din 6 decembrie a prezidențialelor, de fapt produșii politici cei mai toxici ai unei lovituri de stat, cunoscută în toată lumea politică civilizată.
