Când a venit Lucescu la Națională, toată lumea credea că l-am apucat pe Dumnezeu de picior, naționala de fotbal va renaste din propria cenusa, ne vom califica la toate campionatele, inclusiv la cel interstelar si le vom si castiga, pentru ca Lucescu era ” cel mai titrat antrenor roman al tuturor timpurilor” cu nu știu cate trofee câștigate, cu nu stiu câte echipe. Unde s-a dus a facut minuni.
Ce nu a realizat nimeni este faptul că Lucescu s-a întors ÎN ROMÂNIA și urma să antreneze Echipa României, formată din jucatori români, indiferent în ce campionate jucau ei, deci revenea într-un sistem ”închis”, în care nu valoarea contează ci interesele. Să nu uităm că România nu mai are rezultate la echipe cam de când a schimbat regimul, cu mici excepții, la sportul pe apa, acolo unde rezultatele sunt obtinute mai mult de indivizi sau grupuri mici de doi maxim opt sportivi, deci acestea se datoreaza ambitiei si seriozitatii unor sportivi, nu aportului unei federatii. La nivel de organizare și implicare statală, suntem praf. Nu mai avem handbal, nu mai avem scrimă, nu mai avem lupte, nu mai avem box, nu mai avem gimnastică, așa că de ce am avea fotbal? La nivel de federații, cluburi chiar, totul e afacere, interese financiare, intervenții, relații, strâmbe, mânării, amestec mafio-politic. Democrația occidentală ne-a scos din dictatura comunistă și ne-a băgat în dictatura banului, a interesului personal. În aceste condiții cu ”federali” corupți, cu orgolii, cu interese meschine, cu cluburi conduse de afaceriști veroși, cu case de pariuri pe post de sponsori ai echipelor și federațiilor, la ce te poți aștepta, la performanțe sportive? Trebuie să fii adormit, nu visător să crezi așa ceva. Lucescu deci s-a întors în România să antreneze și a redevenit român. Întrebat înaintea meciului cu Bosnia dacă va fi demis, el a răspuns că nu poate fi demis și unii de la Digi sport au luat foc, dar avea dreptate, lui nu îi era frica să fie demis atâta vreme cât făcea jocul celor care l-au pus antrenor si nu l-au pus antrenor cei din conducerea Federației ci cei care conduc însăși FEDERAȚIA, adică samsarii, penalii fotbalului și sportului rpmânesc, cei care mișcă jucătorii de la o echipă la alta, cei care profită și trăiesc de pe spinarea acestor jucători stabilind cine e selectionat la națională, cine intră ca să ia o primă de joc chiar dacă joacă din minutul 89 până în minutul 90, cei care ”fac echipa” în funcție de planurile făcute cu unii jucători sau chiar cluburi. Întors în acest sistem putred, Lucescu, nici dacă era sfânt nu putea face nimic chiar dacă ar fi vrut, căci la primul semn de nesupunere ar fi fost înlăturat. Dacă mai adăugăm aici și orgoliul său, irascibilitatea când i se pun întrebări incomode, încăpățânarea de a nu introduce jucători care nu îi dau cu sărut mâna la intrarea pe teren, (vezi cazurile Mitriță și Baiaram), avem în față motivele ”marilor performanțe”. Să schimbi 8 jucători de la ultima partidă jucată și să speri că cu jucători de mâna a treia vei obține performanță și vor juca toți aceeași partitură, e o dovadă nu de experiență ci de infantilism, mai ales când ai în față fotbaliști români. Aceste lucruri nu le spune nimeni, pentru că toți cei care sunt angrenați mai mult sau mai puțin în acest sistem, începând cu fotbaliștii și terminând cu jurnaliștii plătiți să spună ce trebuie, să creeze conflicte sau să le aplaneze, au un singur interes și un singur stăpân, BANUL. Dacă iese bani din ceva, chiar și din rahat, ei îl mestecă cu frenezie.
Acuma vor scoate bani din audiență, vorbind despre Lucescu și echipa națională învârtind pe deget același subiect fără a vorbi despre sistem, iar unul din subiecte va fi eliminarea lui Denis Drăguș. Unii vor spune că a fost vinovat și îl vor desființa, alții vor spune că a fost eliminat pe nedrept, că era cu spatele la jucătorul care a intervenit, dar concluzia va fi aceeași, DE ATUNCI JOCUL NOSTRU S-A RUPT, jucătorii ”au resimțit” fie lipsa lui Drăgiuș, fie nedreptatea făcută ”echipei noastre” nu s-au mai putut concentra, erau toți cu gândul la Drăguș. Măi să fie! Eu mor de drag când aud că întreaga echipă s-a solidarizat cu Denis care plângea pe culoarul de intrare sau ieșire de pe teren. Chiar mă mir că ”nea Mircea” nu le-a adus câte o batistă alor noștri, să își șteargă lacrimile. Se spunea că avem în față ”generația de suflet”. Aiurea, avem o generație Emo, care abia așteaptă să apară un astfel de caz, pentru a își justifica incompetența și lipsa de profesionalism. În orice echipă s-ar fi întâmplat sau se întâmplă o eliminare mai ales de acest gen, cu un arbitraj evident ostil, jucătorii s-ar fi ambiționat, s-ar fi mobilizat și ar fi jucat tocmai pentru a ”strica planurile” răuvoitorilor. Dar la noi nu, la noi generația Emo, toți au căzut cloșcă, s-au așezat pe ouă și au trecut la clocit și la bocit. Și colac peste pupăză, ne-au pus să jucăm și pe un stadion mic, fără sală de jocuri la vestiar, fără maseuze, fără apă caldă, iar ”ai noștri” s-au simțit frustrați, nerespectați la valoarea lor. Bine că nu a plouat, că spuneau că au aranjat bosniacii cu Allah să murdărească ghetele băieților.
Așadar, eliminarea lui Drăguș, nu a condus la rezultatul obținut de bosniaci, căci cu el sau fără el, bosniacii ar fi jucat la fel, românii și ei cu același ”patos” căci terminaseră gazul, rezultatul ar fi putut fi la fel sau mai mare, dar noi nu am fi câștigat, asta e sigur, căci nu puteam câștiga cu o echipă de cloști. Eliminarea lui Drăguș a salvat echipa României de la dezastru, oferind jucătorilor, antrenorului, Federației, o scuză pentru jocul prost nu doar de ieri, ci dintotdeauna al ”ECHIPEI NAȚIONALE”. Dacă nu era Drăguș cu Kik-ul său, federalii ar fi fost puși în situația de a da explicații, dar acuma uite că explicația a venit din piciorul lui Drăguș. Drăgus nu trebuie condamnat ci felicitat și sunt convins că toți oficialii o vor face, mângâindu-l părintește pe creștet, pentru că a A SALVAT ECHIPA NAȚIONALĂ, pe Lucescu, Federația, întregul sistem, de la oprobiul public, dar nu trebuie să uităm că aici nu e vorba de ”piciorul criminal al lui Drăguș, nici de dezamăgitorul Lucescu, nici de jocul prost al naționalei de fotbal, astea sunt doar consecințele unei mentalități, a unui modus vivendi, a unei filosofii de viață, a unui balcanism cangrenar care au distrus tot ce mai era frumos sau era mai frumos în această țară minunată pe care am distrus-o mai mult decât toate generațiile care ne-au precedat.
