Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, după şedinţa conducerii PSD, despre reforma administraţiei, că sunt de acord cu o reducere de 30% din numărul total de posturi, dar nu mai mult de 20% din numărul de posturi total ocupate dar şi ca primarii şi preşedinţii de CJ să aibă o a doua opţiune, reducerea cu 10% a bugetului pe salarizare. Lia Olguţa Vasilescu a mai spus că în acest pachet vor să se discute şi de un procent de măcar 10% reduceri de personal din administraţia publică centrală, unde de ani de zile nu s-a operat o astfel de reformă.
Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a precizat că a fost foarte bine că au blocat acest pachet privind administraţia locală, în momentul în care se discuta despre o reducere cu 45% a numărului de posturi, pentru că asta ar fi însemnat efectiv blocarea administraţiei publice locale.
Primarul Craiovei a arătat că în al doilea rând au solicitat să existe totuşi o autonomie locală, aşa cum este prevăzută şi de Constituţia României, şi să se dea posibilitatea ordonatorilor de credite, primarilor sau preşedinţilor de Consilii Judeţene, să aibă şi o a doua opţiune, care înseamnă reducerea cu 10% a bugetului de cheltuieli de salarizare.
”Practic, dacă ei sunt în imposibilitatea de a face reducerea de personal, totuşi să contribuie prin această reducere cu 10% a cheltuielilor de personal. De ce spunem asta? Pentru că primăriile nu seamănă între ele, avem situaţii de genul în care la primăriile de sectoare, de exemplu, şi angajaţii de salubritate şi cei de la spaţiile verzi sunt în schema de personal, ori în momentul în care s-ar face o reducere, otova, aşa cum se discuta până acum, ar însemna ca sectoarele sau primăriile din alte oraşe să rămână nesalubrizate, sau fără servicii de ecarisaj şi aşa mai departe, plus primăriile din mediul rural, unde deja au 10 angajaţi, practic fiecare post este ocupat pentru ceea ce este cerut în baza legii, ori o reducere foarte mare, asta ar însemna automat să devină nefuncţionale”, a menţionat primarul.
Lia Olguţa Vasilescu a mai spus că de asemenea au discutat ca reducerile să se facă şi în administraţia publică centrală, nu doar în administraţia publică locală.
”Practic, în acest pachet vrem să se discute şi de un procent de măcar 10% reduceri de personal din administraţia publică centrală, pentru că dacă în cea locală anul trecut a mai fost o reducere de 10%, în cea centrală de ani de zile, nu s-a făcut niciun fel de, nu numai reducere, dar şi de viziune de structurare a cheltuielilor de personal. Aşa cum este prevăzut procentul pentru administraţia publică locală, va însemna tot un procent de 10%”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu.