Toate școlile și grădinițele din București vor fi închise miercuri, 8 octombrie 2025, pe fondul avertizărilor de vreme extremă – cod roșu de ploi torențiale și intensificări puternice ale vântului, a anunțat în urmă cu puțin timp primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.
„Școlile municipiului București vor fi închise pe perioada codului roșu, începând de mâine”, a declarat primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, într-o intervenție la Antena 3.
Bujduveanu a anunțat că propunerea prefectului Capitalei, Andrei Nistor, precum și cea a inspectoratului școlar al municipiului București, în cadrul ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență în derulare de la ora 12:30, „a fost aceea de a închide școlile pentru ziua de mâine”. „Noi susținem această propunere“, a continuat primarul interimar. Potrivit acestuia, principala preocupare a fost „să ne asigurăm că populația nu va fi supusă unui pericol”.
Întrebat dacă decizia ca grădinițele și școlile să fie închise mâine se va aplica și în Ilfov, oficialul a precizat că așteaptă hotărârea din județ, dar că de obicei Bucureștiul și Ilfovul se coordonează pe această temă.
Conform prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie, municipiul București și județul Ilfov se vor afla sub cod roșu între marți seara, ora 21:00, și miercuri, ora 15:00, pentru ploi torențiale și abundente, cu acumulări de 40-50 l/mp în noaptea de marți spre miercuri și alte 30-40 l/mp în cursul zilei de miercuri. Vântul va avea intensificări de până la 65 km/h.