30 de ani de la dezastrul de la Cernobîl | Ziua Veche
Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roDezbateri 30 de ani de la dezastrul de la Cernobîl. Cum a fost prezentat în România accidentul nuclear

30 de ani de la dezastrul de la Cernobîl. Cum a fost prezentat în România accidentul nuclear

scris de C.S.
9 afisari

Ucraina marchează marți 30 de ani de la catastrofa de la Cernobâl, cel mai grav accident nuclear din istorie, care s-a soldat, potrivit estimărilor, cu mii de morți și a contaminat până la trei sferturi din continentul european, relatează AFP.

cernobilLa 26 aprilie 1986, două explozii au zguduit reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantități uriașe de substanțe radioactive. Nu există date oficiale privind numărul total al victimelor acestui dezastru – se știe, însă, că 25.000 au murit numai după ce au participat la decontaminarea zonei.

Accidentul s-a produs în timpul unui test de siguranță — o procedură greșită a determinat o creștere dramatică a nivelului energetic: învelișul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă printr-o explozie violentă, 31 de oameni murind pe loc.
Efectele pe termen lung ale celui mai grav accident nuclear din secolul XX au lovit mii de oameni și continuă să facă victime. Belarus a fost țara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobîl, deoarece până la 70 la sută din precipitațiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei țări. Nici România nu a scăpat de efectele catastrofei, măsurătorile efectuate la vremea respectivă înregistrând o creștere foarte mare a radiațiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale înregistrate. Nu sunt statistici cu privire la românii care au avut de suferit ca urmare a accidentului nuclear, dar specialiștii sunt de părere că există o legătură între acesta și creșterea cazurilor de cancer și leucemie.

Centrala nucleară Cernobîl este situată la 18 km nord-est de orașul Pripiat și la 16 km de frontiera Ucrainei cu Belarus, respectiv la 110 km nord de capitala Kiev. În urmă cu 30 de ani, centrala lucra la capacitate maximă, adică cu toate cele patru reactoare, fiecare cu o capacitate de producție de 1GW pe zi. Centrala acoperea la vremea respectivă 10% din necesarul de energie al fostei republici sovietice. Construcția centralei a început în 1970, primul reactor fiind terminat în 1977. În 1986, alte două reactoare se aflau în faza de construcție.

La 25 aprilie 1986, reactorul nr. 4 funcționa la capacitate completă, iar operațiunile se derulau absolut normal. Energia produsă cu ajutorul aburului era dirijată către turbine și generatoarele de energie. Treptat, operatorii au început să reducă nivelul energiei, pregătindu-se pentru un test. La 12 ore după inițierea operațiunii de reducere a nivelului de energie, reactorul funcționa la 50% din capacitatea sa. Nu mai era necesară decât o singură turbină pentru a prelua cantitatea scăzută de abur, iar turbina nr. 2 a fost oprită. În mod normal, procedurile de realizare a acestui test ar fi necesitat reducerea capacității reactorului la 30%, însă autoritățile din domeniul energetic nu au aprobat acest lucru, pentru că, se pare, exista un alt loc unde era necesar un consum de energie ridicat. Reactorul a rămas setat la 50% din capacitatea sa pentru o perioadă de alte nouă ore, timp în care computerele și sistemele de siguranță au fost închise.

La 26 aprilie, ora 12.28, echipa de la Cernobîl a primit aprobarea pentru a relua procedurile de reducere a capacității reactorului. Cel mai probabil este că, în acest moment, unul dintre operatori a comis o greșeală și, în loc să mențină nivelul la 30%, uitând să reseteze un aparat, a determinat o scădere vertiginoasă a nivelului de producere a energiei, ajungând până la 1%. Din punct de vedere tehnic, acest nivel era mult prea scăzut pentru derularea testului. Operatorul a reușit să aducă reactorul până la 7%, îndepărtând aproape toate tijele de control, cu excepția a șase dintre ele. Această procedură a reprezentat o încălcare a regulamentului de operare, având în vedere că reactorul nu era construit pentru a opera la un nivel atât de scăzut, fiind instabil atunci când miezul său este plin cu apă. Operatorul a încercat să facă față manual fluxului de apă care se întorcea din turbină. Chiar și o mică schimbare de temperatură poate provoca fluctuații masive în nivelul producerii de energie. Operatorul nu a reușit corecția, iar reactorul a devenit din ce în ce mai instabil. Cu toate acestea, echipa de conducere a decis începerea testului.

Un operator, temându-se că, dacă reactorul se închide, testul va fi anulat, a blocat sistemul de închidere automată a reactorului în cazul unui nivel scăzut al apei sau în cazul pierderii ambelor turbine. A fost închisă și turbina care mai rămăsese în funcțiune. Energia produsă în reactor a început să crească treptat ca nivel, din cauza reducerii fluxului de apă. Operatorii au inițiat procedura de închidere manuală, ceea ce a determinat o creștere rapidă a nivelului de energie produsă, din cauza modului de proiectare a tijelor de control.

Reactorul a atins de 120 de ori capacitatea maximă. Fluidul de răcire — apa ușoară — nu a mai putut evacua această enormă cantitate de căldură și s-a evaporat într-o fracțiune de secundă, producând explozia aburului, la 26 aprilie 1986, la ora locală 1:23:58. Învelișul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă. Scutul superior al clădirii, o construcție care cântărea 1.000 de tone, a fost pulverizat.

În timpul incendiului, care nu a putut fi stins vreme de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantități uriașe de substanțe radioactive, care au afectat trei sferturi din Europa și multe regiuni de pe glob.

Pentru a stinge focul și a opri astfel eliberarea de materiale radioactive în atmosferă, pompierii au pompat apă ca agent de răcire în miezul reactorului, în primele zece ore de după producerea accidentului. Această încercare nereușită de a stinge focul a fost apoi abandonată. În perioada 27 aprilie-5 mai, peste 30 de elicoptere militare au zburat pe deasupra reactorului în flăcări. Acestea au aruncat 2.400 tone de plumb și 1.800 tone de nisip, eforturile fiind inutile, ba chiar au agravat situația — sub aceste materiale căldura s-a întețit. Temperatura din reactor a crescut la dublu, la fel ca și cantitatea de radiații eliberată. Abia la 6 mai s-a reușit aducerea sub control a focului și a emisiilor radioactive, după ce miezul reactorului a fost răcit cu azot.

La 36 de ore de la producerea accidentului, cei 45.000 de locuitori ai localității Pripiat au fost evacuați cu autobuzele, iar orașul a rămas nelocuit până în prezent. Până la data de 5 mai, toți cei care trăiau pe o rază de 30 km în jurul reactorului avariat au fost nevoiți să își abandoneze locuințele. În decurs de 10 zile au fost evacuate 130.000 de persoane din 76 de localități aflate în această regiune. Teritoriul respectiv a fost declarat zonă de excludere și era necesar un permis special pentru a putea pătrunde în acest perimetru. În ciuda interdicției oficiale ca aceste zone să mai fie locuite, cel puțin 800 de persoane, în special bătrâni, s-au întors la casele lor din satele abandonate.

La 23 mai 1986, mult prea târziu din punct de vedere medical, au început pregătirile pentru a se distribui populației iod. Acesta urma să fie administrat pentru a preveni absorbirea iodului radioactiv de către tiroidă, însă cea mai mare parte a iodului radioactiv fusese deja eliberat în atmosferă în primele zece zile după producerea accidentului.

Deși inițial autoritățile sovietice plănuiau decontaminarea zonei și continuarea producției cu celelalte trei reactoare, la trei ani după producerea accidentului, guvernul sovietic a stopat construirea reactoarelor nr. 5 și nr. 6 din complexul centralei nucleare Cernobîl. Singurul care a mai funcționat a fost reactorul nr. 3, care a fost supus în repetate rânduri unor reparații de siguranță.

După negocieri internaționale de durată, Ucraina a acceptat să închidă, la 15 decembrie 2000, ultimul reactor funcțional de la Cernobîl, nr. 3, în schimbul unui ajutor internațional de 2,3 miliarde de dolari. Reactorul nr. 2 fusese închis în 1991, în urma unui incendiu în compartimentul turbinelor, iar reactorul nr. 1, în 1996, în baza unui memorandum cu G7.

Atunci când nucleii de Uraniu (U-235) se divid într-un reactor nuclear, pot să apară diverse produse ale fisiunii radioactive. Aceste elemente sunt purtate prin intermediul aerosolilor (ca niște particule de praf, în aer), și pot fi inhalate, se pot infiltra în sol și ape odată cu apa de ploaie, sau pot intra în lanțul trofic, prin intermediul plantelor care cresc în aceste soluri. Când celulele organismului sunt expuse acestor radiații, se produc particule instabile, extrem de reactive, denumite radicali liberi. Acești radicali liberi sau ioni pot afecta funcțiile celulelor. Poate fi afectat chiar și ADN-ul din nucleul celulei. Comunitatea științifică recunoaște deja că acest tip de afectare a ADN-ului poate provoca fie cancer, fie alte anomalii genetice. Până în prezent nu există totuși un consens științific pe scară largă în ceea ce privește lista celorlalte boli, în afară de cancer, care pot fi provocate de un nivel scăzut de radiații. Sistemul imunitar este slăbit, apar modificări ale celulelor sângelui, sunt afectate organele interne, precum și sistemul nervos central.

Cei 600 de oameni din echipa de pompieri a centralei, precum și echipa de operare care a fost implicată în lupta cu focul, au alcătuit grupul cel mai sever iradiat. 134 dintre acești oameni au fost expuși unor doze de radiații, în decurs de numai câteva ore, de până la 13.000 de ori mai mare decât cel normal.

Estimările arată că o suprafață totală de 17 milioane de kilometri pătrați din Belarus, Rusia și Ucraina a fost contaminată cu radiații rezultate în urma accidentului de la Cernobîl, 19 regiuni au fost afectate, în special zonele din jurul orașelor Bryansk, Kaluga, Tula și Orel. La momentul accidentului, în aceste regiuni locuiau aproximativ șapte milioane de persoane, dintre care trei milioane erau copii. Aproximativ 350.400 de persoane au fost mutate sau au părăsit aceste regiuni. Totuși, aproximativ 5,5 milioane de persoane, între care peste un milion de copii, continuă să trăiască în regiunile contaminate. Peste 40 de elemente radioactive au fost eliberate din reactorul avariat, în special în primele zece zile după producerea accidentului. Cele mai semnificative dintre acestea sunt iodul, Cesiul și Stronțiul (în special Sr-90).

Conform unui studiu publicat la New York, în aprilie 2010, aproape un milion de oameni din mai multe părți ale globului au murit din cauza contaminării radioactive produse după accidentul de la centrala nucleară din Cernobîl, din 1986.

România nu a scăpat de efectele accidentului nuclear de la Cernobîl, la fel ca multe alte țări europene din emisfera nordică a continentului. După accident, norul radioactiv a ajuns deasupra Moldovei. Măsurătorile făcute atunci au înregistrat o creștere foarte mare ale radiațiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale. Nu există statistici cu privire la românii care au avut de suferit ca urmare a accidentului nuclear, dar specialiștii spun că există o legătură între dezastrul de la Cernobîl și creșterea cazurilor de cancer, în special tiroidian. Dacă până la acest accident în zece ani se înregistrau 90 de cazuri de cancere tiroidiene, la câțiva ani după accident, numărul a crescut progresiv: 90 de cazuri se prezintă la medic în trei-patru ani. Mai mult, specialiștii cred că dezastrul de la Cernobîl are un rol și în creșterea cazurilor de leucemie și cancer osos din zona Moldovei.

În plin regim comunist sub președinția lui Nicolae Ceaușescu, catastrofa nucleară de la Cernobîl a fost relatată succint la București în presa vremii.

Abia la 1 mai 1986, într-o știre AGERPRES, care cita un comunicat al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, se arăta că „sub președinția tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretar general al partidului, s-a analizat situația creată ca urmare a accidentului produs la centrala atomoelectrică de la Cernobîl, din zona Kiev”. În știre se mai spunea că „pentru coordonarea tuturor măsurilor necesare a fi luate, în raport de situația creată, s-a instituit un colectiv de partid și de stat, condus de tovarășa Elena Ceaușescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, prim viceprim-ministru al guvernului, președintele Consiliului Național al Științei și Învățământului”. Potrivit informării, Comandamentul central de supraveghere și control al calității mediului înconjurător a raportat că, din măsurătorile efectuate pe teritoriul țării, s-a constatat că, în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c., au apărut unele creșteri ale radioactivității în nord-estul țării.

La 2 mai 1986, o altă informație făcută publică de către AGERPRES din partea Comisiei de partid și de stat pentru supravegherea și controlul calității mediului înconjurător menționa că s-a înregistrat o creștere a radioctivității mult peste limitele normale, în special în județele Iași, Suceava, Mureș, Cluj și în municipiul București. Drept urmare, se recomanda populației: să folosească apă potabilă numai din rețeaua urbană, din puțurile de adâncime sau apă minerală; să asigure spălarea riguroasă cu apă potabilă a legumelor și fructelor înainte de consum; copiii să evite ieșirile îndelungate în spații închise; unitățile agricole și gospodăriile individuale să asigure adăparea animalelor din puțurile de adâncime și să protejeze, prin acoperire, fântânile și furajele. În plus, Ministerul Sănătății a luat măsuri pentru administrarea, acolo unde era necesar, în scop profilactic, prin rețeaua sanitară, a iodurii de potasiu pentru populația până la 18 ani.

La 5 mai 1986, tot din partea Comisiei de partid și de stat pentru supravegherea și controlul calității mediului înconjurător a venit informarea potrivit căreia în zilele de 4 și 5 mai, în unele din zonele afectate, inclusiv în municipiul București, datorită unei circulații atmosferice favorabile, radioactivitatea a continuat să scadă.

Buletine privind calitatea mediului înconjurător și valori ale radioactivității au fost făcute publice, aproape zilnic, până în jurul datei de 15 mai 1986, de către autoritățile vremii, fiind preluate de AGERPRES și de agențiile de presă străine.

Au existat și informări despre situația din România ca urmare a accidentului nuclear de la Cernobîl, care nu au fost date publicității, dar au avut caracter secret, cu precizarea „pentru uz intern”. Astfel, la 1 mai 1986, Agenția France Presse scria: „Potrivit unui diplomat occidental din capitala română, la București nu a fost înregistrat niciun indiciu care să ateste îngrijorare, iar populației nu i s-au făcut niciun fel de recomandări pentru contracararea efectelor unor eventuale radiații. La Iași, în Moldova, regiune situată la frontiera cu Ucraina Sovietică, nu a fost observată nicio acțiune de evacuare a populației — precizează sursa citată”.

La 2 mai 1986, instituirea „colectivului de partid și de stat, condus de tovarășa Elena Ceaușescu” pentru analizarea „situației create ca urmare a accidentului produs la centrala atomoelectrică de la Cernobîl, din zona Kiev” a fost anunțată și de China Nouă, Associated Press etc., dar știrile difuzate pe această temă de agențiile de presă străine au avut, în România, tot caracter secret cu precizarea „pentru uz intern”.

Știrile despre România au lipsit, după această dată, în presa internațională, deși au fost date zilnic publicității informații despre consecințele în urma accidentului nuclear de la Cernobîl în mai multe țări europene.

Abia la 8 mai 1986, apare știrea difuzată de agenția China Nouă și agenția de presă iugoslavă Taniug despre vizita oficială a președintelui României, Nicolae Ceaușescu, în Uniunea Sovietică „în a doua decadă a acestei luni” (mai — n.r.), vizită convenită în luna februarie 1986, „cu prilejul participării președintelui Nicolae Ceaușescu la cel de-al XXVII-lea Congres al PCUS”.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult