CT Popescu a condus breasla jurnaliştilor în anii în care s-a pus baza dezastrului în care suntem acum. El susţine că Eminescu nu a fost român, pentru că a fost impregnat de gândirea germană. Deci, dacă autorul acestor rânduri este impregnat spiritual, să spunem, de Enuma Elish, înseamnă că el nu este român, ci sumerian.
Gândul: Cristian Tudor Popescu: „Eminescu nu a fost român” „Să spunem un adevăr evident, din tot ce a scris Eminescu, şi anume că el a fost ateu. Nu credea în Dumnezeu. În seara asta o să încerc să mai pronunţ o a treia frază înspăimântătoare, şi anume Eminescu nu era român. S-aud nişte blocuri de gheaţă cum cad din tavan acum, da? Tot tipul lui de gândire nu e românesc. A fost impregnat extrem de bine de gândirea germană”
România liberă: Interviu cu Severin despre pericolul de puşcărie: La ora actuală în România nimeni nu mai e sigur că scapă de justiţie, de justiţia corectă „Acum s-a ajuns la această impredictibilitate totală şi din punctual acesta de vedere nimeni nu mai stă liniştit dacă face lucruri rele, numai că din nefericire nici oamenii cinstiţi nu mai stau liniştiţi. Atunci toţi stăteau liniştiţi şi răii şi bunii, acum toţi stau neliniştiţi şi răii şi bunii însă faptul că cei buni sunt neliniştiţi este o încurajare pentru cei răi. Aceasta e problema. La ora actuală în România nimeni nu mai e sigur că scapă de justiţie, de justiţia corectă”
EvZ: Un senator PNL confirmă: „ANI, DNA şi CNA, desfiinţate sau coafate” „ANI, DNA şi CNA s-ar putea trezi cu atribuţii ciuntite sau chiar desfiinţate, întrucât în USL există un curent favorabil acestei idei. Exponentul cel mai vizibil al acestuia este senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu, care a lansat ieri un atac la adresa instituţiilor vizate”
Puterea: Şef de ocol silvic, prins cu nereguli, pus de PNL secretar de stat la Păduri. Gelu Puiu, sancţionat şi avansat ministru „Suceveanul Gelu Puiu este propunerea PNL pentru funcţia de secretar de stat la nou-înfiinţatul Minister al Apelor şi Pădurilor. Liberalul a fost, până mai ieri, şeful Ocolului Silvic Frasin din Direcţia Silvică Suceava”
Cronica română: Liderii PDL se vor întâlni cu delegaţia FMI „Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că PDL nu are nevoie ca premierul să-i prezinte rezultatul discuţiilor cu FMI, arătând că PDL se va întâlni cu reprezentanţii FMI, CE şi BM şi va cunoaşte “de la sursă” cum stau lucrurile”
eNaţional: Condamnat la opt ani de puscarie pentru coruptie, Maricel Pacuraru incaseaza inca 18 milioane de euro din bani publici „Maricel Pacuraru, afaceristul galatean condamnat la opt ani de puscarie in dosarul de coruptie de la Posta Romana, continua sa manance din banii publici, el obtinand zilele trecute un contract de 18 milioane de euro”
Adevărul: Cum a intrat bomba de la Piatra Neamţ în România „Atentatul cu bombă ratat de la Piatra Neamţ a şocat opinia publică din România prin gravitatea daunelor care ar fi putut apărea dacă explozibilul ar fi fost detonat.”
Bursa: RBS ar putea fi amendată cu 800 de milioane de dolari pentru manipularea Libor „Royal Bank of Scotland Group Plc (RBS), cea mai mare bancă britanică deţinută de stat, ar putea plăti până la 500 de milioane de lire sterline (804 milioane de dolari) – amenzi în urma anchetelor privind manipularea dobânzilor interbancare Libor, conform unor surse apropiate situaţiei, citate de presa străină”
Curierul naţional: Povestea fostului angajat al MApN, extrădat în SUA pentru terorism „Aurel Frăţilă este acuzat că a vândut în Iran echipamente pentru avioane civile şi militare. MApN: Locotenentul a fost trecut în rezervă în 1996, fără a fi participat vreodată în vreo misiune în străinătate”



23 comentarii
Eminescu a fost roman, doar ma-sa si cu taica-su au fost evrei… De fapt, taica-su.
EMIN OVICI a fost desigur R O M A N ! Ca si ….sefardul Bwulache care este deasemenea genial! Daca primul a emis teorii cosmogonice in LUCEAFARUL, asta care este SEX SIMBOLUL MASCULIN la Rromanasi recte oltenasi a emis NOXE permanente din creerasul scrantit !Hay ,Pa si PU mai aflam ca si BONA parte NAPOLEON era in fibra sa toot ..rromanash! Il chema initial Na pullaIoane !
Esti evreu, Eminescu a fost 100% roman!
eminescu evreu? dupa tata… o fi… mai acu’ fro citiva ani citeam ca ar fi de descendenta ucraineana. o fi.. pe de alta parte stau si ma intreb: care o fi importanta descendentei unuia sau altuia? in afara statisticilor, faptului divers si motivelor de injuratura pe criterii rasiale, religioase si nationaliste…. in conditiile istorice in care pe teritoriul Ro au venit si au ramas sau numai au trecut populatii si indivizi de o atit de mare diversitate citi se pot lauda ca sint romani pur singe? nu spun getbeget ca asta-i sintagma turceasca….
p.s. poate defini cineva „romanul” standard si modul de indentificare?
Toate secaturile si-l revendica pe Eminescu, nu neaparat pentru ca-l respecta, ci pentru a-i lasa pe romani orfani. Fapt este ca Eminescu s-a revendicat, el insusi, roman. Restul…Sa va fie rusine, lifte spurcate!
ptr moderator: constat si azi, ca si ieri, ca am postari care nu au mai aparut. sint banat sau ceva in genul asta?
Ce simplul s-ar naste geniile dupa aceasta teorie, ar fi suficient sa ai gandire germana. Oare domnul CVT cu ce gandire este „impregnat” si ce natie o fi oare? Poate vrea sa fie stabilit un principiul care sa stabilesca ce esti in functie de ce gandire ai. Nu inteleg vina pe care o avem ca ne-am nascut romani, dar toti mai multi, chiar dintre noi, ne acuza de acest lucrul si considera ca tot ce se poate intampla bun in acesta tara nu are legatura cu noi, in schimb suntem vinovati de tot raul posibil.
CVT are gindire evreiasca, ma-sa-i evreica.
Ruda directa cu Gaddafi
Cred că nici CTP nu este român după cum gândește. Mai exact este un antiromân convins după felul cum îl atacă pe cel mai mare pot al nostru
– EMINESCU – este un – ASTRU – cazut acolo din intimplare !!
ROMAnii nu-L merita …de-aceia i-a fost viatza scurta ca a lui HRISTOS !
JD-USA ( LORD – SIR )
las că te merită america pe tine țhăghan borac!
Sa mai fi trait, ar fi fost altfel viata lui, nu o vijelie.
Ce putea sa mai zica, a zis tot ce era de spus, nimeni si in veci nu-l poate completa
Poate cineva sa explice aceste simple versuri ale lui Eminescu?
Nu e nimic si totusi e (Luceafarul);
E apus de Zeitate s-asfintire de idei (Memento mori).
Nimic nu i-a fost enigma ,EL PRINTZUL s-a explicat ca in rebus
prin contexte asociate …gasite in – opera – dar trebuie
mai atent cautate … Raspunsurile sunt tot prin EL …
JD-USA (LORD )
gaurile negre!
Era pe cand nu se zarea/ Azi o vedem si nu e!
Asta e usoara, DXN.
Fizica elementara.
„La steaua care-a rasarit e o cale atit de lunga ca mii de ani i-au trebuit luminii sa ne ajunga”
O stea la 1000 de ani lumina, se gaseste la 300000 km/s (viteza luminii) x 60 (secunde intr-un minut) x 60 (minute intr-o ora) x 24 (ore intr-o zi) x 365 (zile intr-un an) x 1000 ani
Fa tu socoteala ca sa vezi la citi kilometri e de noi.
Daca luminii ii trebuiesc 1000 de ani sa calatoreasca de la stea la noi, cind a aparut steaua, nu stiam, lumina era pe drum (Era pe cind nu se zarea)…daca steaua s-a stins, ii trebiesc luminii 1000 de ani de calatorie pina o vedem ca e off (Azi o vedem si nu e)
Eminescu este adevaratul Eins-tein, iar Einstein este Zwei-stein.
A plagiat de la Eminescu!
Asta pentru ca nu exista Basescu sa-i spuna: „Nu e bine, domnule chestor!”…
In LUCEAFARUL poetul nepereche foloseste pentru prima data in poezia romanesca un principiu cosmogonic, t e o r i a comprimarii timpului !Ideea cliseului morganatic este transpus la nivel de arta !
Perioada studiilor din GERMANIA impletite cu geniul sau poetic il fac pe LUCEAFAR unic in POESIA ROMANEASCA !
„Nu e nimic si totusi e” se refera la Natura nemanifestata sau poate la ceea ce este dincolo de fiinta si de nefiinta.
Aurel Frăţilă este acuzat că a vândut în Iran echipamente pentru avioane civile şi militare. MApN
hahaha!
asta da,românie,să extrădezi un cetățean român,în baza unor acuzații!!!!
ăsta da limbism și pupincurism!
așa au făcut și amerlocii cu ucigașul lui Teo Peter!
jalnică țară condusă de….justiția băsistă!
Comments are closed.