Date fiind recentele sale operațiuni de pe teritoriile palestiniene, Israelul este din nou prezent pe prima pagină a ziarelor străine. “Aflat într-o vizită în Israel, secretarul de stat american, Marco Rubio, estimează că s-ar putea ca o soluționare pe cale diplomatică a războiului din Gaza să nu fie posibilă”.
Pe marginea acestui subiect, cotidianul american The New York Times infomează că, ieri (15 septembrie), “secretarul de stat american a discutat timp de mai multe ore cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, și, în pofida tensiunilor existente, cei doi politicieni s-au arătat hotărâți să demonstreze că fac front comun”. “Autoritatea palestiniană continuă să sprijine terorismul”, ar fi declarat secretarul Rubio, citat de ziarul israelian Ha’aretz. Dar, potrivit aceluiași ziar, “premierul Qatarului, Tamin al-Thani, l-a criticat pe Netanyahu, afirmând că, de fapt, tratativele vizând încetarea focului sunt pentru Israel o modalitate de a prelungi războiul din Gaza”.
De altfel, conflictul dintre Israel și palestinieni, a făcut și alte state să își piardă răbdarea și să îi condamne pe israelieni. Un exemplu ar fi premierul spaniol, Pedro Sanchez, care “a cerut ca participarea Israelului la competiții sportive internaționale să fie interzisă”. În acest sens,. ziarul spaniol El Pais îl citează pe premierul Sanchez, care a afirmat că, “în opinia sa, Spania ar salva în acest fel onoarea Europei”. “Israelul trebuie exclus dacă nu-și încetează barbariile împotriva palestinenilor”, a mai spus premierul spaniol, citat de același ziar. Un alt ziar spaniol important, El Mundo, notează că “reacția Israelului a fost promptă, iar ministrul israelian de externe l-a acuzat pe Sanchez că este antisemit și mincinos”.
“Discuțiile despre Ucraina sunt bântuite de fantoma finlandizării”, titrează prestigioasa publicație americană Foreign Policy. Revista amintește că “un armistițiu din 1944 vizând Finlanda, care consfințea cedarea unor teritoii în schimbul păcii, ar putea fi un precedent, astfel încât să se pună capăt războiului Rusiei din Ucraina”. Publicația americană Politico observă că, “în sfârșit, președintele american Donald Trump a calificat Rusia drept agresor în războiul din Ucraina, demonstrând astfel că își înăsprește poziția față de Moscova”.
Cât despre Ucraina, iată câteva opinii ale lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, așa cum apar ele în publicația rusă Kommersant: “Kievul nu dă dovadă de flexibilitate în vederea unor discuții serioase vizând soluționarea conflictului”. sau: “Rusia este pregătită să rezolve criza din Ucraina pe căi diplomatice”. Dar ziarul francez Le Monde îl citează pe fostul președinte și premier rus, Dimitri Medvedev, care ar fi declarat că “doborârea dronelor rusești în Europa nu va duce decât la un singru lucru – un război între Rusia și NATO”. Și tot din Le Monde, avertismentul unui analist: “Războiul Moscovei nu se va opri la frontierele Ucrainei. Întreaga Europă este amenințată”.
Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR