Acasa Revista Presei Revista presei internaționale, 30 septembrie 2025

Revista presei internaționale, 30 septembrie 2025

scris de Z.V.
10 Afisari
Desfășurate duminică, alegerile parlamentare din Republica Moldova continuă să atragă atenția presei internaționale dată fiind importanța lor deosebită nu doar pentru țara în sine, ci și în context general european.
 
Din Statele Unite ale Americii, cotidianul The New York Times titrează: ”În pofida amestecului Rusiei, proeuropenii ar urma să câștige importantele alegeri din Moldova”. Deși strecoară o mică îndoială, ziarul american susține totuși că, „potrivit rezultatelor preliminare, partidul proeuropean din Moldova a obținut o victorie care i-ar permite să-și păstreze majoritatea în parlament”. Din Marea Britanie, prestigiosul Financial Times titrează și el într-un articol: „Partidul pro-UE câștigă alegerile parlamentare din Moldova”, același ziar subliniind într-un alt comentariu că „partidul pro-UE a trecut peste valul de presiuni rusești menite să perturbe alegerile”. Din Franța, cotidianul Le Monde anunță și el victoria partidului condus de președinta Maia Sandu, amintind că „scrutinul a fost marcat de tentative de intimidare și de o campanie de dezinformare fără precedent care, potriivit oficialilor din UE, s-ar fi datorat Rusiei”. „În Moldova au învins proeuropenii”, titrează și ziarul italian Corriere della Sera. Același ziar estimează că „este vorba de un semnal important, deja ovaționat la Bruxelles, în vreme ce susținătorii Moscovei protestează”. Și, într-adevăr presa rusă nu se arată deloc entuziasmată de rezultate. Ziarul moscovit Pravda estimează că „frauda electorală a fost larg răspândită în timpul alegerilor prezidențiale, rezultând  o victorie dubioasă pentru Maia Sandu”. Și tot din Rusia, cotidianul Kommersant o citează pe binecunoscuta purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care ar fi declarat: “Următorul pas este încoronarea lui Sandu”. Același ziar amintește că, “anterior, Zaharova afirmase că, potrivit evaluărilor făcute chiar de moldoveni, campania electorală a fost cea mai nedemocratică din cei 34 de ani de independență ai republicii”.
 
În același timp, ziarele străine s-au arătat preocupate și de un eveniment petrecut ieri (luni, 29 septembrie) peste ocean, în Statele Unite. Este vorba despre vizita la Casa Albă a premierului israelian Benjamin Netanyahu – un eveniment, în opinia multora, hotărâtor pentru soarta conflictului din Orientul Mijlociu. “Bibi e pe propria lui insulă”, a comentat ironic un politician, citat de publicația americană Politico. “Nu e doar la distanță de noi, ci și la distanță de propriul govern”, a mai adăugat politicianul. Tot Politico mai spune că “președintele Trump s-a arătat entuziasmat de planul de pace în 21 de puncte propus de administrația sa, dar a-l face și pe Natanyahu să fie de acord cu el… asta e altă problemă”. Ironic, ziarul israelian Ha aretz titrează: “Netanyahu revine la Casa Albă ca să-și însușească și el planul lui Trump legat de Gaza – un plan pe care însă el mai degrabă l-ar oocoli”.(Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR RADIO ROMÂNIA)

Parerea ta

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS