Armata între patriotism şi regulamente

Se   spune   că  uneori, puţină  nebunie  poate   să  biruiască  puterea   şi  slava. Singura   condiţie   necesară  este  ca  acest  lucru   să  se  întâmple   la  momentul  oportun, pentru  a duce  la  un  rezultat  maxim, cu urmări pozitive  remarcabile.

Cei care  au  ascultat discursul locotenentului Alexandru  Gheorghe din  Piaţa  Universităţii s-au împărţit în două  tabere  inegale : cea  a  exaltaţilor  şi  cealaltă  a  scepticilor. Cei  mai  mulţi  au  proslăvit  prestaţia  tânărului  ofiţer, categorisită  drept  un act  de  mare  curaj, un  exemplu  de  comportament  civic  sau  o  mostră  autentică de  patriotism. 99,99%  dintre  cei  care  se  pronunţă nu  cunosc  ad-  literam  regulamentele  militare, pe  care  un  ofiţer  care  a  rostit  jurământul militar, este obligat să  le respecte  toată  viaţa. Pe  de  altă  parte,  este  adevărat  că  mesajul transmis  prin  acest  gest  fără  precedent  pentru  breasla  militarilor, crează  un sentiment de  emoţie  profundă  în mentalul  colectiv, în  momentele  de mare  frământare  socială  pe  care  le  traversăm.

Puterea  exemplului oferit  de acest  tânăr  este  copleşitoare  si duce la naşterea  unor  circumstanţe  atenuante în  judecarea  acestei  fapte. S-a  născut  astfel  întrebarea: cine  poartă  responsabilitatea  apariţiei  unei  astfel  de gest ? Tânărul  locotenent care  a  încălcat  flagrant  regulamentele  militare, clamând  apărarea  cetăţenilor  ieşiţi  în  stradă sau  manifestanţii, care  au  creat vreme  de  zece  zile  impresia  că ordinea  de  drept s-a  clătinat  şi  este  gata  să  se  prăbuşească? Niciuna dintre aceste ipoteze nu poate constitui singura  cauză a apariţiei unui ofiţer activ al Armatei Române, îmbrăcat în ţinută militară, în mijlocul mulţimii revoltate din Piaţa Universităţii.

Marii vinovaţi sunt actualii guvernanţi care  au adus societatea în starea de manifestare a unor spasme sociale neobişnuite. Marele  necaz îl  reprezintă faptul că această mare vină  nu poate fi încadrată într-un anumit tip de infracţiune, ea fiind doar de natură morală. De aceea, nimeni nu  îi va  judeca  pe  guvernanţi pentru răul făcut, atunci când vor pleca de la guvernare. În schimb, în mod  implacabil, locotenentul considerat curajos, va fi  judecat conform regulamentelor  militare şi va fi trecut în rezervă fără drept de apel. Decizia defavorabilă luată împotriva  locotenentului, nu poate fi contestată de nimeni : nici de către viitoarea « victimă », nici de către societatea  civilă.

Alexandru Gheorghe va trebui să îşi accepte cu bărbăţie pedeapsa, pentru că o merită. O eventuală minimalizare sau ducere  în derizoriu a acestui caz nu ar aduce niciun serviciu democraţiei şi ordinii de  drept. Să îl admirăm sau să îl condamnăm pe acest om ? Şi, şi. Trebuie admirat pentru nobleţea mesajului şi în acelaşi timp condamnat pentru faptul că a destructurat prin gestul lui ordinea  de drept. Din acest punct de vedere el nu ar trebui să constituie un exemplu sau să fie admirat. În acelaşi timp, paradoxal, în mentalul tinerilor, el va fi probabil considerat un exemplu de atitudine civică şi că va constitui un anumit gen de catalizator. Acest caz, poate fi considerat amar sau dulce, în funcţie de tabăra din interiorul căreia judecăm cazul. Tabăra entuziaştilor sau cea a scepticilor neîncrezători în puterea acestor  gesturi. Unii  îi prevăd locotenentului un viitor  strălucit în Armata Română, alţii îl văd deja şomer  pe  străzile din Câmpia  Turzii.

Există şi o variantă super-optimistă, o fabulaţie, cu conotaţie de basm: după eventuala venire  la putere a USL-ului, tânărul locotenent va fi rechemat en fanfare în rândurile Armatei şi ridicat la gradul de maior, pentru excepţionalele servicii aduse Patriei. Ipoteza este realizabilă şi este posibil să îl revedem peste  un timp în postura de erou naţional. Să nu uităm că de fiecare dată, toate basmele se  termină frumos.