Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Neamț: Tânără de 20 de ani, înjunghiată mortal de fostul concubin

Neamț: Tânără de 20 de ani, înjunghiată mortal de fostul concubin

scris de C.P.
45 Afisari

O tânără în vârstă de 20 de ani, din localitatea Spiridonești, a fost înjunghiată mortal, marți, de fostul concubin, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Și mama victimei a fost înjunghiată dar a reușit să scape cu viață și a sunat la 112.

‘La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați de către o femeie, de 37 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se aflau în curtea locuinței, din localitatea Spiridonești, atât ea cât și fiica sa, de 20 de ani, ambele din aceeași localitate, au fost înjunghiate cu un cuțit de către un tânăr, de 23 de ani, care ar fi plecat de la fața locului. S-a prezentat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț care a declarat decesul tinerei. Mama acesteia a fost transportată la o unitate medicală’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, agentul principal Andreea Atomei.

Urmare a colaborării dintre polițiștii din județele Neamț și Bacău, suspectul cu domiciliul în localitatea nemțeană Bătrânești a fost depistat în județul Bacău.

Acesta se află în custodia polițiștilor, urmând a fi administrate măsurile procedurale de către procurorul criminalist.

Parerea ta

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS