Acasa InternationalExterne Consiliul de Securitate ONU a aprobat acţiuni militare împotriva lui Gaddafi

Consiliul de Securitate ONU a aprobat acţiuni militare împotriva lui Gaddafi

scris de D.S.S.
1 afisari

Consiliul de Securitate al ONU a votat, joi seară, autorizarea unei zone de excludere aeriană şi luarea „tuturor măsurilor necesare”- ceea ce presupune o acţiune militară – pentru protejarea civililor, împotrivă forţelor liderului Muammar Gaddafi.   

 Momentul votului din Consiliul de Securitate ONU

Momentul votului din Consiliul de Securitate ONU

Zece dintre cele 15 state ale Consiliului au votat în favoarea rezoluţiei, în timp ce Rusia, China şi Germania s-au abţinut. Nu au existat voturi împotrivă rezoluţiei. Rezoluţia lasă cale liberă aliaţilor pentru lovituri aeriene împotrivă obiectivelor militare libiene.

 Decizia Consiliului de Securitate a stârnit rafale de bucurie în rândul protestatarilor anti-Gaddafi, la Benghazi, potrivit Al Jazeera.

 Trei explozii puternice au fost auzite la Benghazi, la scurt timp după miezul nopţii, urmate imediat de tiruri ale apărării antiaeriene în aceeaşi zonă, potrivit AFP. 

În urma deciziei Consiliului de Securitate ONU, Italia e pregătită să-şi îşi pună la dispoziţie bazele militare pentru punerea în aplicarea a rezoluţiei adoptate de Consiliul, a declarat o sursă guvernamentală, citată de Reuters.

Baza aeriana din Sigonella

Baza aeriana din Sigonella

Bază aeriană de la Sigonella din Sicilia, care oferă suport logistic pentru Flotă a şasea a Statelor Unite este una din bazele militare NATO cele mai apropiate de Libia şi ar putea fi folosită în orice operaţiune militară.

Liderul Muammar Gaddafi, a declarat, joi, la televiziunea libiană, că forţele guvernamentale vor ataca rebelii din oraşul Benghazi, conform AFP. „Decizia a fost luată. Pregătiţi-vă, ajungem în această seară!”, a declarat Gaddafi locuitorilor acestui oraş. „Îi vom vâna pe trădătorii din Benghazi„, a adăugat el.

gaddafi-a-pornit-ofensiva-asupra-rebelilor

Gaddafi a pornit ofensiva asupra rebelilor din Benghazi

De asemenea, liderul libian a promis că îi va ierta pe cei care vor preda armele şi nu vor opune rezistenţă la Benghazi. „Cei care predau armele şi fug în această seară nu au de ce să se îngrijoreze. Nu îi vom urmări„, a asigurat colonelul.

Benghazi este sediul Consiliului naţional de tranziţie, instanţa conducătoare înfiinţată de insurgenţi.
Ministrul libian al Apărării a avertizat, joi, că orice intervenţie militară în Libia va fi sancţionată cu atacuri asupra traficului aerian şi maritim civil şi militar din Marea Mediterană, conform AFP. „Orice operaţiune militară străină împotriva Libiei va expune pericolului tot traficul aerian şi maritim din Mediterana„, potrivit unui oficial al ministerului.
Un oficial american de rang înalt a declarat, joi, că Statele Unite se tem că liderul libian Muammar Gaddafi ar putea să “reia legăturile cu terorismul şi extremismul violent”, conform Mediafax.
Există un pericol real ca, în cazul în care Gaddafi câştigă pe teren, să reia legăturile cu terorismul şi extremismul violent”, a declarat William Burns, directorul politic al Departamentului de Stat. Burns s-a referit la eventualitatea în care Gaddafi recâştigă oraşele pierdute în conflictele recente şi controlate, în prezent, de opoziţie.
De asemenea, oficialul a recunoscut că există şansa ca “grupări extremiste să profite de rebeliunea din Libia.”

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult