Acasa MagazinLife Johnny Răducanu a murit. Citeşte ultimul interviu acordat unui ziar

Johnny Răducanu a murit. Citeşte ultimul interviu acordat unui ziar

scris de Alin Burtescu
12 afisari

Marţi, 13 septembrie 2011, ora 19.00. Pe Calea Moşilor, undeva la parterul unei vile locuieşte Johnny Răducanu. Am vorbit cu el la telefon, vineri, pentru un interviu şi mi-a spus că nu mai vorbeşte cu nimeni din presă, pentru că în anumite „ziare de ţâţe şi chiloţi” au apărut vorbe pe care nu le-a rostit niciodată şi e dezamăgit de chestia asta. I-am spus că voi scoate înregistrarea şi am să i-o trimit să o citească şi să-şi dea acordul de publicare. A părut surprins şi mi-a zis: „Domnule, aşa ceva se făcea înainte. Vino când vrei”.

Johnny Raducanu a acordat ultimul interviu ziarului Puterea

 Nu aveam de unde să ştiu că va fi ultima lui poveste, deşi am glumit amar pe această temă înainte să plec din redacţie: „Moare şi ăsta şi e păcat”. Ciudat, dar materialul trebuia să intre tot marţi, la o săptămână după ce am vorbit cu el. Urma să i-l trimit azi, să-l citească şi să-mi spună dacă e în regulă. Sper să mă ierte de acolo unde e că nu m-am grăbit, iar interviul îl voi publica, diseară pe site, împreună cu fişierul audio, şi mâine pe print, integral, aşa cum a fost, fără să schimb o vocală. 

Până atunci îl las pe Johnny să vă încânte cu vorbele sale: „În 1944 trăiam la Brăila şi eram foarte fericit. Pentru că era un oraş cosmopolit, fiindcă toată lumea avea treabă, avea o răspundere civică. Şi dacă mai furau, dacă băgau mâna, o băgau cât să nu se supere nimeni. Când îi prindea poliţia îi ducea la galeră, şi nu cu maşina, ci pe jos, legaţi cu lanţuri la picioare. Când îi vedeai duşi de doi poliţişti în spate şi unul în faţă cu lanţuri, te îngrozeai, nu mai puneai mâna. Era o lecţie. Iar lanţul era mai larg în funcţie de câte nelegiuiri făcuse, dacă venea de la galeră şi făcea altceva lanţul se scurta pe urmă. Parcă îi văd, abia se mişcau, ca melcii pe străzi să îi vadă lumea. Ieşeau mamele cu copii la poartă să îi vadă. Tot aşa era şi cu bucuriile, când veneau italienii să facă spectacole, tot aşa era când venea şi lăptarul, tot aşa era când venea şi acela cu covrigi cu susan. Era o larmă, dar tare bine a fost”.

“Da, era un bordel acolo faimos, iar tanti Elvira era codoaşa. Acolo nu era un bordel ordinar, era o cafenea, era un hotel discret, nu aşa ca astăzi pe şosele fetele, iar camionagii opresc. Era legal şi era discreţie mare. Avea doctori, te duceai acolo şi îţi arata legitimaţia cu viză, vizita medicală. Se putea altfel? Nu, aşa funcţiona. Aveai şi timp să mai flirtezi cu domnişoarele, ceea ce era lucru mare. M-am îndrăgostit de una dintre ele, dar mi-a fost greu să înţeleg că ea avea şi bărbat şi era curvă. N-am înteles asta atunci, dar mă rog… aveam 15 sau 16 ani. Am învăţat multe de atunci”.

Continuarea interviului AICI

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult