Potrivit revistei PC Magazine, generalul Bruce Casella a explicat ca jocul a fost retras din respect fata de soldati si fata de familiile lor din intreaga lume. La randul sau, lantul de magazine Gamestop, care vinde jocuri video in bazele militare, a indicat intr-un comunicat ca sustine pe deplin decizia luata si „intelege ca, in cazul optiunii jucatorilor multipli, una dintre parti va prelua rolul unui combatant taliban”. Noua versiune a jocului video, produs de Electronic Arts, adauga scenarii si „personaje” seriei lansate in 2002, elogiata puternic in mediile militare, transmite Agerpres. In cadrul versiunii interzise recent, unul dintre jucatori poate ocupa rolul talibanilor, iar aceasta optiune, care implica atacuri virtuale impotriva „soldatilor nord-americani si ai coalitiei”, i-a jignit si infuriat pe militarii care au participat la luptele reale sau pe familiile care au suferit de pe urma razboiului.